H Selye a introdus termenul de stres. Korzybski (1933) a formulat celebrul dicton: "Numele nu este lucrul; harta nu este teritoriul. (p.38)
De foarte multe ori cuvintele nu doar denumesc o realitate, ci o creeaza, adica o afirmatie o data facuta tinde sa-si confirme propriul adevar. (p.38)
Epictet cu 18 secole in urma: Nu lucrurile sunt cele care ne supara, ci parerile pe care le avem despre ele. (p.39)
libertatea ar putea fi definita drept capacitatea de a dezvolta alternative. (p.39)
Principalii factori care intra in ecuatia schimbarii psihanalitice sunt rezistenta, interpretarea, transferul. (p.41)
Freud: Acela care nu stie ce neintelegeri sfasie adesea o familie nu se va mira constatand, in practica psihanalizei, ca cei din apropierea bolnavului sunt adesea mai interesati sa-l vada ramanand in situatia in care se afla decat insanatosit. (p.49)
Freud: Doar relatia afectiva, de tip transferential, asigura succesul interpretarii si depasirea rezistentelor: Argumentele care nu au drept corolar faptul de a emana de la persoane iubite nu vor exercita nici cea mai mica influenta in viata majoritatii oamenilor. (p.50)
(...) primul pas spre o schimbare autentica este facut in momentul in care pacientul recunoaste ca are o problema, fara ca acesta sa-l categorizeze ca fiind in mod necesar "anormal" sau "bolnav". (p.56)
C. Rogers: Omul se construieste pe sine insusi doar in relatie cu celalalt. In aceste tranzactii cu celalalt fiecare fiinta umana traieste nevoia universala a unei perspective pozitive, a unei imagini pozitive de sine, a demnitatii. (p.56)Tocmai de aceea relatia terapeutica, la fel ca orice relatie sociala, poate induce un conflict identitar. "Elementele problematice ale conflictului de identificare sunt protejarea unei imagini pozitive de sine si presiunea exercitata pt. a mentine coeziunea sau omogenitatea in-grupului", spun Mugny si Perez. In cazul psihoterapiei problema ar putea fi reformulata astfel: in ce masura pacientul isi poate pastra o imagine pozitiva de sine, admitand in fata terapeutului ca are anumite probleme pe care doreste sa le rezolve pt. ca intorcandu-se in grupul din care provine sa fie considerat la fel ca toti ceilalti membri ai grupului. (p.56)Cercetarile din domeniul psihologiei sociale au evidentiat ca subiectii se schimba in relatie cu o sursa experta doar atunci cand si-au putut rezolva mai intai aceasta amenintare a identitatii. (p.56)
Terapiile scurte utilizeaza in general un limbaj prescriptiv care risca sa transforme eventualele divergente dintre terapeut si pacient in reactanta psihologica. In acest caz, depasirea rezistentei (legitime) a pacientului si initierea schimbarii terapeutice se poate realiza in mai multe feluri:
- transformarea relatiei terapeutice intr-o relatie colaborativa si a terapiei in situatie de invatare ("se invata la orice varsta")
- transmiterea unor prescriptii intr-o maniera indirecta; indirectivitatea are avantajul ca provoaca pacientul sa actioneze si, aflandu-se cu rezistenta la schimbare acestuia, mobilizeaza forte ce pot fi utilizate, ca intr-un "judo psihologic", pt. atingerea scopului terapiei (Malcorewicz, 1992). O modalitate frecvent utilizata pt. realizarea unor prescriptii indirecte o constitue folosirea metaforelor sau a povestilor. Mesajul astfel transmis provoaca o "cautare transderivationala" care pune in contact universul povestirii cu cel al pacientului, pe care il conduce la solutia "unica", de care are nevoie (fiecare pacient simte nevoia sa fie tratat ca "unic", "special"!...). Descoperind singur solutia, pacientul isi alimenteaza imaginea pozitiva de sine si increderea in resursele proprii;
- utilizarea, intre prescriptiile propuse pacientului, a unor prescriptii in raport cu care putem anticipa deja o rezistenta a acestuia; aceasta rezistenta la schimbare astfel planificata va asigura manifestarea reactantei psihologice, permitand, la alte niveluri, manifestarea schimbarii. "Cu cat terapeutul insista asupra unui fapt cu totul anodin, cu atat pacientul va rezista el insusi la aceasta prescriptie, si cu atat el va avea sansa de a accepta aspectele principale. (Malarewicz, 1992)
- utilizarea prescriptiilor paradoxale; aceasta implica faptul ca terapeutul incearca sa det. pacientul sa faca mai putin din ceva anume. Acest "ceva", deseori, este solutia problemei, bine intentionata dar prost orientata a pacientului. Tennen si Affleck (1991) descriu modelul conformarii - sfidarii prescriptiei terapeutice in abordarea de tip paradoxal. Interventiile bazate pe conformare sunt eficiente deoarece conformarea la directiva terapeutica intrerupe procesul de mentinere a simptomului. Prescriptia simptomului este gandita a fi mai eficienta in obsesii, anxietate si insomnie, deoarece aceste probleme sunt mentinute prin incercarea de a le elimina. In mod evident, acest tip de prescriptii pot fi utilizate cand potentialul de reactanta al pacientului este mic.
Cand potentialul de reactanta este mare, iar comportamentul ce trebuie modificat este perceput de pacient ca aflandu-se sub controlul sau, atunci strategiile bazate pe sfidarea prescriptiei terapeutice sunt mai eficiente. In acest caz pacientul se schimba sfidand prescriptia terapeutica; conflictul identitar provocat de prescriptia terapeutica este utilizat intr-o maniera subtila de catre terapeut ca intr-un "judo psihologic": fortele investite in opozitia fata de terapeut conduc in cele din urma la schimbarea pacientului.Prin urmare, conflictul este felul nostru de a ne gandi existenta, iar psihoterapia ar putea fi, din aceasta perspectiva, "arta" de a utiliza conflictul pt. schimbarea existentei individului. (p.58-59)
Cercetarile efectuate, utilizandu-se schemele conventionale placebo, au evidentiat ca stimularea expectantelor pozitive este cheia schimbarilor terapeutice si ca acest fapt este in functie de credibilitatea perceputa a tehnicilor utilizate. (p.64)
terapeutul ce pune o eticheta diagnostica in baza unor simptome va avea tendinta ca in relatiile cu pacientul sa induca acestuia toate comportamentele asociate etichetei diagnostice; credintele diagnostice ale terapeutului se transforma in "predictii ce se autoimplinesc" (Rosenthal) (p.68)
echipa terapeutica de la Milano (...) propune inlocuirea afirmatiei "este depresiv" cu expresia "se comporta ca un depresiv". Inlocuirea lui "a fi" cu verbe precum "arata", "pare", "devine" si "se comporta ca si cum" promoveaza credinta (speranta) ca aceste comportamente sunt temporare si supuse schimbarii (Walter si Peller) (p.68)
"M. Erickson aborda fiecare pacient cu expectatia ca schimbarea este nu numai posibila, ci si inevitabila". (Haley) Si este explicabila aceasta atitudine din moment ce observatorul influenteaza inevitabil subiectul observat. (p.68)
M. S. Palazzoli declara: Oamenii sunt mai influentati cand asteapta un anume mesaj si primesc in schimb un mesaj la un nivel total diferit... orice este predictibil este ineficient terapeutic. (Cade) (p.72)
Interventiile paradoxale pot fi considerate ca o clasa de pozitii sau abordari nepredictibile, care pot fi adoptate de un terapeut sau o echipa terapeutica in care, date fiind asteptarile clientului sau familiei, este propusa o modalitate inversata de abordare a simptomului sau a proceselor asociate. (Cade) (p.72)
Pt. a accede la inconstient trebuie sa se produca mai intai "depotentializarea constiintei" - termen utilizat de Erickson. "Depotentializarea constiintei" se poate realiza rapid prin utilizarea surprizei, socului, confuziei sau, treptat, cu ajutorul legaturilor duble sau "saturatiei psihice". (p.83-84)
Gudjonsson si Clark definesc sugestibilitatea interogativa ca masura in care, in cadrul unei relatii sociale stranse, oamenii ajung sa accepte mesaje comunicate in timpul chestionarii, avand ca rezultate modificarea raspunsului comportamental ulterior. (...) exista trei preconditii necesare aparitiei sugestiei interogative: incertitudinea, increderea interpersonala si expectantele pozitive. (p.97)
Oamenii vor deveni din ce in ce mai securizati si congruenti, daca in relatiile lor cu celelalte persoane se simt acceptati si intelesi. Dimpotriva, daca o persoana traieste ignorarea sau neacceptarea universului sau interior ori chiar lipsa de respect, acest fapt ii va afecta functionarea sa psihologica. (p.104)
Este important ca terapeutul sa nu raspunda la fel cum au raspuns anterior persoanele semnificative pt. client, ci, mai degraba, sa raspunda chiar intr-o maniera neconventionala si sa ramana centrat pe domeniile, temele tratamentului si pe procesul interactiv. (p.106)
Reformularea este teoretizata indeosebi de catre C. Rogers. A reformula inseamna a spune cu alti termeni intr-o maniera mai concisa sau mai explicita ceea ce clientul (pacientul) tocmai a exprimat. (p.125)
M Erickson afirma ca simptomul insusi nu este altceva decat un comportament care, intr-un anumit moment, a avut caracter adaptiv, a fost cea mai buna solutie la care a ajuns pacientul, comportament care ulterior a fost mentinut, generand problemele pe care pacientul le acuza, intrucat contextul initial s-a schimbat. (p.131)
(Ion Dafinoiu - Elemente de psihoterapie integrativa (an 2000) )
