- Pt. o terapie de succes si, implicit, pt. a crea o metafora terapeutica eficienta, este important ca terapeutul sa inteleaga si sa formuleze corect problema, sa evidentieze ca solutia se afla intr-un domeniu controlat de pacient.
- Metafora tr. sa intalneasca, sa intre in acord cu reprezentarea clientului privind problema sa. Acesta se recunoaste, mai mult sau mai putin constient, in personajele si evenimentele povestii metaforice. De aceea, izomorfismul vizeaza nu numai persoanele si faptele situatiei problematice ale clientului, ci si relatiile dintre acestea. Accentuand asupra acestui ultim aspect, Gordon noteaza: Cand se aleg personajele, nu are importanta ce sunt, ci in ce relatie se gasesc unele de altele.
- Solutia problemei - finalul povestii. Orice metafora propune o solutie. Aceasta poate fi ori expresia intuitiei terapeutului, ori construita din elementele furnizate de client. De cele mai multe ori, clientii cunosc solutia, dar raman blocati cand trebuie sa realizeze "podul" dintre situatia problematica si finalul dorit. Deseori suntem atat de aproape de copaci incat nu mai putem vedea padurea. Metafora nu face altceva decat, departandu-ne putin de elementele cotidiene ale problemei, sa ne ofere o imagine mai clara, o alta perspectiva, harta de care avem nevoie pt. a iesi din labirint! In general, solutia are 2 componente: scopul si strategia.
- Resemnificarea. Metafora propune noua lectura a realitatii prin evidentierea altor cadre de referinta. Ea se comporta ca o harta pe care terapeutul o suprapune peste realitatea, teritoriul pacientului. Ea este astfel o ilustrare a faimosului aforism a lui korzybski - "harta nu este teritoriul". Ea "disociaza" pacientul de realitatea sa, in general greoaie si invalidanta, pt. a-l plasa la un nivel unde alternativele posibile prind forma (Malarewicz, 1992). Pacientul poate invata, de pilda, ca tristetea si teama - de care vrea sa scape - au si aspecte pozitive, iar exprimarea lor poate fi uneori utila! (p.164-166)
Rezumand aceste etape , propuse de Gordon, procesul formularii unei metafore terapeutice ar putea arata:A) Adunarea de informatii:
- Identificarea persoanelor importante implicate si a relatiilor dintre ele;
- Precizarea elementelor caracteristice situatiei problema si a felului in care evolueaza problema (calibrare);
- Precizarea transformarilor urmarite de pacient (scopul), avand grija ca sa fie bine formulate si in domeniul controlat de client;
- Identificarea incercarilor clientului de rezolvare a problemei si a limitelor acestei incercari.
B) Conceperea metaforei:
- Alegerea unui context;
- Alegerea personajelor si actiunii metaforelor astfel incat acestea sa fie izomorfe cu situatia - problema descrisa de client (pt. A1, A2, A3)
- Stabilirea solutiei. Aceasta va tr. sa includa, in conformitate cu informatiile furnizate de client, o strategie de reechilibrare, rezultatul dorit si, eventual, redefinirea situatiei problematice initiale;
C) Povestirea metaforei: (...) Povestirea metaforei se refera la "sintaxa metaforei" (Gordon) si raspunde la intrebarea: Ce fel de cuvinte utilizam, cum povestim, pt. ca povestea sa declanseze la client cautarea transderivationala ce-l va duce, in cele din urma, la solutia "unica" a problemei sale?
Izomorfismul metaforei este expresia imaginii pe care terapeutul si-a facut-o despre problema clientului. De cele mai multe ori insa, nu stim niciodata exact ce simte si ce gandeste el. (pacientul, clientul). De aceea modelul propus de poveste poate intalni modelul pacientului, doar in masura in care cunostintele utilizate lasa o anumita libertate de proiectie de semnificare. Cum met. a fost construita pt. pacient, singura interpretare adecvata, "corecta" este cea propusa de el.
In conceptia lui Gordon, modelul sintactic al metaforei cuprinde:
- Lipsa indicelor de relatie - Cand povestim o met. trebuie sa ne ferim sa fim foarte exacti, foarte clari, tocmai pt. a provoca pacientul la o "investire de sens". Astfel, spunand "undeva, departe..." lasam pacientului libertatea de a situa intr-un loc anume ("locul lui") actiunea povestii. Absenta indicilor de relatie il vor provoca pe pacient sa-si puna intrebari precum "Cine?", "Ce?", la care va gasi propriile raspunsuri.
- Utilizarea unor verbe neprecizate.
- Utilizarea nominalizarilor.
- Utilizarea, in cadrul metaforei, a unor comenzi si sublinieri. (p.166-168)
J A. Malarezwicz (1992) propune o "metafora-tip" pe care o introduce in cadrul terapiei cu urmatoarea formula: "Este vorba despre o poveste pe care as dori sa o povestesc fetitei (baietelului) care se afla in tine. Deoarece doar fetitele (baietii) pot intelege aceasta poveste si pot apoi sa-l ajute; peste cateva zile probabil, pe adultul care se afla in tine si care relateaza dificultatile despre care imi vorbesti". Aceasta formula invita pacientul sa abandoneze regulile rigide ale gandirii logice specifice adultului si sa regaseasca spontaneitatea, fantezia si creativitatea ce caracterizeaza gandirea si comportamentul infantil. (p.170)
Metafora vorbeste prin ea insasi. A-i explica mesajul inseamna a-i micsora puterea de a provoca la ascultator un univers personal plin de fantezie si creativitate. "Intr-o zi, discipolul se plangea maestrului sau: Nu inteleg totdeauna semnificatia povestilor tale, de ce nu mi le explici? Maestrul i-a replicat: Cum ai reactiona daca cineva ar mesteca un fruct inainte de a ti-l da? (p.171-172)
este f. important (dupa J. Quelet) ca pacientul sa nu poata detecta usor legatura dintre metafora si propria sa problema. (p.172)
(Ion Dafinoiu - Elemente de psihoterapie integrativa (an 2000) )
